Ce ne facem cu atâția proști? (1)

Alin și Claudiu erau prieteni din clasa I. Aveau aceleași pasiuni, urmaseră același liceu, intraseră la aceeași facultate, locuiau în același cămin iar acum se aflau în aceeași bancă, ascultându-l pe profesorul de filozofie:

- În timp ce omul inteligent și educat are îndoieli, prostul este plin de certitudini. El știe întotdeauna totul și niciun argument de ordin rațional nu îi poate clătina câtuși de puțin convingerile...

Corzile vocale ale profesorului vibrau în turație monotonă și calmă. Afară, ploaia bătea ritmic în geam. Monotonia fu curmată de Mirela, colega din fața lor, care își scăpă pixul pe jos. Când se aplecă să-l ridice, cei doi avură ocazia să-i contemple o parte din fesele voluptoase. Ce-i drept, nu prea aveau chef de oră...

- Așadar, continuă profesorul, prostia e omniprezentă și proștii sunt lângă noi. Îi întâlnim la tot pasul: în familie, la birou, pe stradă, în piață, în trafic, printre prieteni și colegi, în instituții, partide, biserici și asociații. Acesta este un dat. Nu are rost să-l negăm. Și, pentru că ei deja există, în loc să ne prefacem că trăim într-o lume ideală și inteligentă, o întrebare mult mai bună este: „Ce ne facem cu atâția proști?” Acesta va fi titlul proiectului vostru de la cursul meu. În afară de temele individuale de la fiecare oră, fiecare dintre voi veți avea de reflectat pe tot parcursul anului la această întrebare, iar la sfârșit îmi veți prezenta concluziile la care ați ajuns.

Ora s-a terminat. Studenții se ridicară și începură să iasă din clasă. Urma să fie un an plin.

(va urma)